Cine este “Europioneza” ?

Mă bătea la cap o prietenă dragă sa-mi fac blog. Mi-am motivat lenea cu o replică de genul “nu, ca dacă-l fac voi fi prea agresiv şi/sau prea vulgar…”  M-a moderat însă un tur solitar de Transilvanie în urma căruia am avut revelaţia  că aş avea ceva de împărtăşit şi n-am cui… Aşa ca m-am decis sa scriu, să  împărtăşesc cu tine, unicule cititor, ceea ce găsesc eu că ar fi important de transmis.

Cine sunt?

Sunt o persoană încă tânără, născută in Vestul României dintr-o mixtură complicată de est-europeni. N-am reuşit să-mi aflu rădăcinile mai departe de străbunici, dar nu recunosc în propria personalitate nici o urmă din stereotipurile specifice(?) etniilor strămoşilor. Fac parte din generaţia  “decreţeilor” deşi ştiu sigur că naşterea mea n-a avut nici o legătură cu vreun act politic. Sunt unul dintre puţinii români care au avut şansa să-şi construiască o carieră în domeniul preferat. Lucrez în transporturi, un pic mai la vest de România dar vin în ţară – în vizită –  cam o dată pe lună. Am încă paşaport românesc, nu intenţionez sa obţin cetăţenia ţării de rezidenţă şi din când în când mă gândesc la întoarcere. Doar ma gândesc! Depre ce-mi place să fac, sa citesc, să mănânc sau să ascult probabil vei afla pe parcurs…

Ce-i cu Europioneza?

Eram în turul Ardealului pe DJ686, pe la Geoparcul Dinozaurilor (da, în România) când am realizat cât de prost stăm la capitolul indicatoare rutiere în afara drumurilor naţionale şi europene. Reducând  viteza să pot întreba poporul despre următoarea bifurcaţie m-am gândit că ăsta o să fie marele meu subiect de blog. Voi fi o pioneză în curul acelor leneşi (i)responsabili de bunul mers al lucrurilor. Şi-o să-i smotocesc,  şi-o să le fac, şi-o să le dreg… Mi-a trecut cand am observat că cineva a avut idea asta mult înaintea mea şi probabil n-a fost singurul. Am devenit însa “europioneză”, mai mare şi mai tare decât o banală pioneză autohntonă (sic!). Nu voi scrie doar despre România şi nu voi scrie doar despre chestii negative. Se întâmplă atâtea lucruri faine în jurul meu încât nu merită sa-mi irosesc energia cu rahaturi pe care le vezi oricum la ştiri. Voi folosi tot (CHIAR TOT) vocabularul limbii române şi nu voi uita că pioneza are o parte ascuţită care răneşte (dar nu jigneşte) şi alta netedă, plăcută la atingere (dar nu provoacă orgasm).

De ce scriu?

Scriu pentru că am o sumedenie de experienţe. Simt că am ceva de transmis. Ceva ce n-ai să găseşti în nici o altă sursă. Nu voi scrie mult şi nici prea des, dar – sper – suficient. Sper să-ţi placă, să te amuze şi chiar să te facă să verşi o lacrimă din când în când. E ok, nu-i ruşine. E doar uman…

In final promit ceva: Jur să nu mă cenzurez niciodată!

PS: Dă-mi te rog un speller de limba română pentru Office 2007 să mă asigur că nu fac greşeli! :)